Despre mine...


   
          
       Bună! Mă numesc Alexandra, sunt studentă în anul  II de facultate la specializarea Pedagogie, din cadrul facultății de Psihologie și Științele educației. 
     Am creeat acest blog în vederea formării unei concepții bine definite despre educație și despre tot ce ține de aceasta.  Am 21 de ani, iar în tot acest timp am crescut înconjurată de persoane bine educate, care mi-au fost modele în a-mi forma un comportament adecvat. Și pentru că societatea în care trăim are tot mai multe așteptări de la noi, oamenii, tind să cred că și eu sunt un bun mentor în a începe sa formeze caractere frumoase, în primul rând prin prisma vocației de pedagog și în al doilea rând prin faptul ca sunt studentă la cea mai bună facultate de Psihologe și Științele educației din țară.
     Cum am ajuns să fiu studentă în acest loc frumos? Cum am ajuns să fiu educatoare la doar 21 de ani? Simplu! In clasa a IX-a am fost admisa la Colegiul Național ,,Jean Monnet,, din Ploiești, specializarea învățător-educatoare. A fost o perioada frumoasă din viața mea, aceea de liceeană. Am gustat cate puțin din toate, am îmbinat perfect distracția cu învățatul și nu mi-am dat seama cum au trecut anii. In clasa a XII-a ma întrebam ca oricare alt licean ce vreau să fac mai departe, la ce facultate să mă duc. Începusem să mă pregătesc pentru admiterea la Academia de Poliție, dar am renunțat destul de rapid deoarece mi-am dat seama ca mai erau doar 3 luni și eu nu începusem să ma pregătesc pentru examenul de bacalaureat. Zis și făcut. În calea învățatului meu intervenise altceva, olimpiada de psihopedagogie. Încurajata de doamna profesoara, am participat la etapa județeană în ideea verficarii mele cu privire la examenul de titularizare, pe care urma să-l susțin dupa bacalaureat. Am trecut cu brio de etapa județeană și m-am calificat la etapa naționala care se ținea la Târgu-Jiu. A fost cea mai frumoasa perioadă din punct de vedere profesional din viața mea. Două săptămâni mai târziu mă întorceam acasă cu premiul I. Mă simțeam extraordinar de bine, eram mândra de reușitele mele si acest lucru m-a făcut sa cred în mine și în faptul ca pot ruuși să obțin performanțe și mai mari.
     Olimpiada mi-a asigurat un loc la facultate, am fost prima intrată la această specializare. În momentul de față sunt în al doilea an de facultate și serviciu, mi-am obținut definitivatul în vara anului 2016 și sunt mândra de mine.
    Am povestit toate aceste întâmplări profesionale si personale tocmai în ideea de a-ți oferi ție, cititorule, posibilitatea de a vedea performanțe în educație și de la vârste fragede. Pentru mine, educația nu înseamnă doar acel lucru care te face să te comporți civilizat în societate, ci acea gândire raționala prin care te automotivezi să mergi mai departe, să realizezi lucruri de care nici nu credeai ca vei fi vreodată în stare.

     Îți urez multă bafta, cititorule, in tot ceea ce vrei sa faci si nu uita ca totul ține de tine și de faptul cât de mult îți dorești un lucru.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Noua pedagogie

Gamificarea în educație

InfoGraphic about Education